Studii si Articole

Cazul Caraman

ianuarie 22, 2020

O altă poveste a Războiului Rece: Cazul Caraman

Florian Banu, Mihai Caraman. Un spion român în războiul rece, Corint, 2019, 600p.

          Spionii, spionajul, istoria acestuia reprezintă un subiect pe cât de interesant, pe atât de greu de abordat. Secolul XX a oferit numeroase personaje care au făcut marcat profund acest domeniu, iar România nu a făcut excepție. În acest sens putem invoca două nume cunoscute pe plan internațional: generalii Ion Mihai Pacepa și Mihai Caraman.

Dacă primul a făcut senzație prin „defectarea” din iulie 1978, fiind cel mai înalt personaj din bloul sovietic care a ales lumea liberă, Mihai Caraman a devenit celebru prin activitatea de spionaj desfășurată în Franța, acolo unde a obținut rezultate absolut spectculoase. Cu o carieră sinuoasă în timpul lui Nicolae Ceaușescu, „recuperat” în 1990 și numit în fruntea nou creatului Serviciu de Informații Externe, Caraman este o adevărată legendă și astăzi.

Deschiderea parțială a arhivelor a permis istoricilor de profesie să se apropie în ultimii ani de subiecte precum spionajul în timpul războiului rece. Unul dintre cei mai serioși specialiști de la noi este, fără îndoială, cercetătorul Florian Banu de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Absolvent al Universității din Galați și doctor în istorie la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, sub conducerea regretatului mare istoric Dumitru Șandru[1], Banu a publicat deja numeroase cărți și studii asupra comunismului românesc, insistând pe activitatea fostei Securități[2]. Dintr-o listă generoasă se distinge sinteza intitulată De la S.S.I. la S.I.E. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948 – 1989), apărută la Editura Corint, în anul 2017.

Revenind la lucrarea pe care o prezentăm, trebuie să precizăm că, dincolo de munca de cercetare în arhive și biblioteci, Florian Banu are marele merit de a fi reușit să-l determine pe generalul Mihai Caraman să-i acorde o serie de șase interviuri, în perioada octombrie 2018 – martie 2019, totalizând nu mai puțin de 18 ore, din aceste discuții rezultând multe informații care au confirmat sau au rotunjit temele majore ale cărții.

Meritul lui Florian Banu este cu atât mai mare cu cât subiectul Caraman, în mod firesc, a fost unul care a fost deja tratat de specialiști de peste hotare, deci în mod inevitabil autorul a fost nevoit să vină cu cât mai multe elemente de noutate. Volumul semnat de Florian Banu – în mod firesc – a declanșat și, cu siguranță, va mai provoca discuții și controverse, fapt absolut normal ținând cont de subiectul abordat și de personajul principal.

Florian Banu și-a construit discursul cu mare atenție, având grijă ca fiecare afirmație, fiecare eveniment să fie bine acoperit de informații de arhivă sau de cele provenite din studii deja publicate. Având talentul de a ne conduce ca un adevărat ghid prin cotloanele serviciilor secrete, autorul contribuie în acelașii rând la istoriografia problemei cu o contribuție peste care cu greu se va putea trece în următoarele decenii.

Fără a intra în detaliile volumului, vom menționa totuși structura echilibrată, materialul fiind repartizat pe patru capitole care acoperă etapele principale ale activității lui Mihai Caraman: intrarea în lumea serviciilor secrete, momentul de glorie din Franța, rechemarea la București și rolul jucat după 1990 în construirea Serviciului de Informații Externe. Anexe bogate și o bibliografie impresionantă rotunjesc un discurs științific de calitate.

Sigur că momentul de vârf al volumului este constituit de actvitatea rețelei Caraman în Franța deceniului șapte al secolului trecut, acolo unde spionul român a reușit să penetreze sistemul informativ al NATO în plin răzzboi rece. Florian Banu reconstituie, cu migală și profesionism, momentul, la fel cum procedează de altfel pe parcursul întregului volum.

Aminteam la începutul prezentării noastre despre faptul că Pacepa și Caraman sunt cei mai cunoscuți spioni români ai secolului XX. Trebuie spus, și cartea lui Florian Banu surprinde foarte bine acest aspect, că cei doi generali nu s-au înțeles foarte bine, deși au activat ani buni în cadrul aceleași Securități comuniste. După ce a defectat, Ion Mihai Pacepa l-a acuzat pe Mihai Caraman că ar fi fost agent acoperit al serviciului de informații externe sovietice (P.G.U.). la rândul său, Mihai Caraman îl acuză pe Pacepa și oferă informația potrivit căreia ar fi „mirosit” jocul dublu al rivalului său, fapt care a precipitat plecarea lui Pacepa în Statele Unite la 28 iulie 1978. Iată, așadar, doar un motiv să urmărim cu atenție acest volum de referință pe care istoricul Florian Banu a reușit  să-l pună la dispoziția publicului.

Cartea în discuție nu este, așa cum ar putea acredita unii la prima vedere și în mod superficial, o „reabilitare” a lui Mihai Caraman. Ea este o pagină mai puțin cunoscută și care merită a fi studiată cu toată atenția din istoria noastră contemporană. Numai cunoscând mecanismele și acțiunile serviciilor secrete pe care s-a bazat dictatura comunistă, vom înțelege mai bine trecutul nostru recent. Pentru toate acestea, volumul semnat de Florian Banu merită atenția specialiștilor și a publicului larg, iar autorul sincerele noastre felicitări pentru profesionalismul cu care a abordat subiectul.

 

Gheorghe Onișoru

Recenzie publicată în „Arhivele totalitarismului”, nr.3-4/2019, p.354-355

[1] Teza de doctorat a fost publicată în 2004 sub titlul , Asalt asupra economiei României. De la Solagra la Sovrom (1936 – 1956).

[2] Amintim aici, „Un deceniu de împliniri măreţe”. Evoluţia instituţională a Securităţii în perioada 1948-1958, Iaşi, 2010, „Amorsarea revoluţiei”. România anilor ’80 văzută prin ochii Securităţii, Cetatea de Scaun, 2012, Şi nu ne duce pe noi în ispită… România şi „războaiele minţii”. Manipulare, propagandă şi dezinformare (1978 – 1989), Cetatea de Scaun, 2014, Aprilie 1964. „Primăvara de la Bucureşti”. Cum s-a adoptat „Declaraţia de independenţă” a României?, Bucureşti, 2004 și Securitatea, 1948 – 1989. Monografie, vol.I, Cetatea de Scaun, 2016 (ultimele două editate împreună cu Liviu Țăranu), Partidul şi Securitatea. Istoria unei idile eşuate (1948 – 1989), Iaşi, Demiurg, 2013 (volum editat împreună cu Luminița Banu).

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *