Editura

octombrie 7, 2022

Anamaria Lepcaliuc (Popescu)

Relațiile dintre România și Statele Unite ale Americii în timpul lui Nicolae Ceaușescu, Editura Glasul Istoriei, București, 2022, 391 p.

 

 

Relațiile dintre un stat mic sau mediu și o mare putere, mai ales cu una îndepărtată din punct de vedere geografic, pot oferi cercetătorului numeroase motive de satisfacție. De regulă, întrucât cei doi actori de pe scena relațiilor internaționale nu interacționează în mod direct, există suficiente motive pentru ca raporturile bilaterale, de natură politică, economică sau chiar culturală, să evolueze.

Subiectul pe care am dorit să-l tratăm în paginile acestei lucrări este unul care ne-a atras atât datorită faptul că ultimul sfert de veac din istoria României comuniste este unul dens și plin de evenimente, dar și prin șansa istoricului de a cerceta numeroase fonduri noi de arhivă, conținând multe documente inedite. De aici rezultă posibilitatea redactării unei lucrări care să introducă elemente noi sau mai puțin cunoscute în mediul științific.

Pe lângă atracția cercetării politicii externe a unei superputeri, așa cum a fost și este S.U.A., trebuie spus că am fost atrași și de necesitatea prezentării echilibrate a poziției pe care România a avut-o față de aceasta într-o epocă foarte complicată, cea a Războiului Rece. Fiind vorba despre o dictatură, în mod firesc cel aflat în această poziție, în speță Nicolae Ceaușescu, a imprimat linia în raporturile cu Washingtonul. De altfel, aceasta a fost și motivația alegerii titlului tezei de doctorat.

Nicolae Ceaușescu rămâne o figură care a marcat evoluția relațiilor internaționale la finele secolului al XX-lea. Dacă în plan intern el a involuat de la poziția unui lider reformist spre cea a unui stalinist clasic, fapt care explică și răsturnarea lui violentă de la putere, în privința politicii externe lucrurile sunt mult mai complexe. Continuând politica de deschidere față de Occident inițiată în ultimii ani ai regimului de Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu contribuția majoră a unor personalități precum Ion Gheorghe Maurer (prim-ministru între 1961 și1974) sau Corneliu Mănescu, Ceaușescu a avut ambiția de a juca pe marea tablă de șah, pentru a prelua expresia lui Zbignew Brzezinski.

Am menționat aici doar implicarea României în negocierile dintre Israel și țările arabe, care au condus la acordul de la Camp David, dar, mai ales, aproprierea de Statele Unite, fapt pe care-l vom detalia pe larg pe parcursul acestei lucrări. Evoluția și, apoi, deteriorarea raporturilor româno-americane pe parcursul cât Nicolae Ceaușescu a condus România oferă numeroase motive pentru cercetătorul avizat de a studia cauzele și efectele care le-au determinat. În mod firesc, am încercat să depistăm pe parcursul documentării dosarele de arhivă care privesc subiectul ales. Efortul nostru a fost încununat de succes, întrucât am avut șansa să descoperim informații numeroase și valoroase. Amintim, în primul rând, stagiul de documentare la Arhivele Naționale Istorice Centrale unde am studiat mai multe fonduri, toate provenind din Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Dintre acestea, deosebit de utile s-au arătat în al doilea rând cele de la Secția Relații Externe, Nicolae Ceaușescu, 1965 – 1989, Secția Cancelarie și Secția Administrativ-Politică. De asemenea, am cercetat dosare din fondurile Cabinetul 1, Nicolae Ceaușescu, 1975 -1989, și Cabinetul 2, Elena Ceaușescu, 1984 – 1989, precum și Albume foto, Nicolae Ceaușescu, primiri, 1965 – 1987, Nicolae Ceaușescu, vizite externe și Viața privată Nicolae Ceaușescu, 1965 – 1988.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *