O zi la Ierusalim e ca o mie de zile, o lună ca o mie de luni și un an ca o mie de ani. Să mori acolo e ca și când ai muri în prima sferă cerească[1]
În tumultul pașilor care se îndreaptă spre Orașul Vechi, istoria vorbește prin semne. Fiecare zid are o istorie, chiar mai multe având în vedere de câte ori a fost orașul distrus și reconstruit. Bazarul din jurul locurilor Sfinte, unde hainele care poartă numele firmelor internaționale, contrafăcute stau pe tarabe în mirosul de tămâie, de fructe și legume, echipe de soldați sunt prezente la tot pasul iar din difuzoare se aud cântece religioase islamice. Ajungând in orașul vechi ești înconjurat de pelerini și clerici ai celor trei religii monoteiste. Este iposibil să nu te întrebi de ce acest loc, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul, de ce a ales Dumnezeu Ierusalimul ca centru al celor trei religii? Ce are de gând cu acest loc?
Ca istoric te întrebi de unde a pornit și cum se va termina această ”sfântă” luptă pentru izbăvirea sufletelor. Au dreptate evrei când proclamă dreptul în întregime la Muntele Templului sau musulmanii care se bucură de proprietatea unei mari părți din Muntele Templului? Au procedat corect musulmanii când au hotărât să construiască moscheea Al-Aqsa în centrul Sfântului Templu? Unde vor duce aceste tensiuni inimaginabile care fac din Ierusalim un oraș în care ”sfântul” nu pare a avea corespondent în practică, dacă ne referim la sutele de mii de morți de-a lungul timpului cât și a conflictelor ce au ținut și vor mai ține un loc central pe arena relaților internaționale.
Ierusalimul, ca loc ales de Dumnezeu, de la Templul lui David la nașterea lui Iisus sau la vizita lui Mahomed, centru al religiilor dar si al dezamăgirilor, fac din acest oraș un loc special. De la lupta pentru afirmare, la dorința evreilor și a palestinienilor de a-și construi un stat până la ura cu care se intersectează azi, transformă zona într-una unică pe pământ.
Orașul ales era deja vechi când David a cucerit cetatea Sionului. Cunoscut sub diferite nume de-a lungul timpului, aceasta este Țara Sfântă pentru creștini sau Țara Făgăduinței pentru evrei. Zona cuprinză între sud-estul Mării Mediterane și râul Iordan reprezintă punctul zero pentru adepții religiilor monoteiste. Urme ale oamenilor în acest loc datează încă din anul 5000 î.e.n.
Orașul ales, orașul vechi, este orașul a cărui viață te surprinde prin împletirea religiilor cu viața habotnică a credincioșilor. Oameni care trăiesc aici pentru lumea cealaltă, este una dintre caracteristicile primordiale care emană cel mai vibrant în acest loc. Pelerini din toate colțurile lumii, își satisfac speranțele când pășesc în orașul vechi din Ierusalim, fiind mai aproape de sfintele locuri. Se spune că este orașul în care ar trebui să-ți dorești să mori. Aproape de Dumnezeu, locul unde poporul ales și-a construit Templul, Mahomed s-a urcat la cer iar Iisus a murit pentru a Învia.
Titus a cucerit Ierusalimul în anul 70 e.n. Triumful a fost sărbătorit la Roma unde s-a construit Arcul lui Titus[2], vizibil și azi.
Ierusalimul sub influența musulmanilor
Mărire celui care l-a adus pe robul Său în timpul unei nopți de la moscheea Al-Haram la moscheea Al-Aqsa (Coranul, 17:1)
Arabii au cucerit Ierusalimul iar amprenta lor asupra orașului s-a imprimat atât de mult încât este vizibilă la tot pasul. Tot musulmanii considerau că un domnitor nu era socotit Calif decât dacă avea sub stăpânire și Moscheea Sfântă (Mecca) și Moscheea de la Ierusalim (Al-Aqsa).
În sura Al Isra din Coran este descrisă călătoria profetului Mahomed de la Mecca la Al-Aqsa. Pe scurt, într-o noapte, profetul este trezit de către arhanghelul Gabriel și au pornit într-o călătorie pestre noapte, călare pe Burak (bidiviu înaripat cu chip de om). Acolo Mahomed s-a întâlnit cu Adam, Avraam, Moise, Iosif și Iisus. Apoi a urcat treptele către cer.
Conform principiului islamic, Omar a oferit Ierusalimului un Acord de Supunere prin care oferea toleranță religioasă în schimbul unei taxe. Califul Omar este cel care a ordonat textele Coranului, a realizat mare parte din legea islamică, a înființat calendarul ortodox și a impus reguli mai stricte femeilor. Se spune că după ce și-a prins fiul băut a pus să i se aplice 80 de lovituri de bici în urma cărora a murit.
A primit cheile orașului Ierusalim, a refuzat să se roage la mormântul Sfânt cu toate că islamul îl recunoaște pe Iisus și a dat ordin să se construiască un loc de rugăciune care să fie la miazănoapte față de Templu. A respectat dorința profetului Mahomed de a trece dincolo de creștinism, pentru a restaura și îngloba acest loc de străveche sfințenie pentru a-i face pe musulmani moștenitorii legitimi ai sfințeniei evreiești și a-i depăși pe creștini. Primul guvernator al Ierusalimului a fost un evreu numit de Omar.
Moawia – Cezarul Arabilor
Acesta a fost secretarul personal al profetului Mahomed și ginerele său. Omar, după moartea profetului l-a numit guvernatorul Siriei, catalogându-l Cezarul arabilor. În anul 661 nobilii Imperiului arab s-au reunit la Ierusalim, pe muntele Templului și l-au numit pe Moawia Comandant al Drept-Credincioșilor[3]. Acesta a creat monarhia arabă iar el este primul din dinastia Omeiazilor. Din nefericire o personalitate intrată într-un con de umbră al cercetătorilor.
Un alt personaj important în istoria orașului este Abd Al-Malik. Acesta și-a donat toate veniturile sale din Egipt pe șapte ani în scopul creării Domului Stâncii. Planul său era să se construiacă o cupolă cu diametrul de 20 m pe un tambur circular cu o structură de pereți octogonali. Nu se cunoaște de ce acesta și-a dorit construcția în această formă. În fond, forma sa nu seamănă cu o moschee ci cu un lăcaș de cult care aduce mai mult cu forma Sfântei Sofii de la Constantinopol. În interior este stânca, locul paradisului lui Adam, al altarului lui Avraam. Tot acolo David și Solomon au gândit Templul, vizitat apoi de Mahomed în călătoria descrisă în Coran.
Se poate ca Abd Al-Malik să fi reconstruit Templul evreiesc pentru adevărata revelație a lui Dumnezeu, așa cum considera el?
După terminarea Domului, Ierusalimul nu a mai fost niciodată la fel. Abd Al-Malik din punct de vedere panoramic a pus stăpânire în numele Islamului pe oraș. Acesta domina orașul, o face și azi, și punea în umbră Biserica Sfântului Mormânt.
Începând cu Omar al II-lea, în jurul anului 720, evreilor le-a fost interzis să se mai roage pe munte. De atunci, cât orașul s-a aflat sub controlul musulmanilor evreilor nu le-a mai fost permis să se mai apropie.
Süleyman Magnificul
Cel care a avut un rol important în reconstruirea Orașului a fost Sultanul Süleyman. A fost Sultanul care a dus Imperiului cele mai îndepărtate granițe și o influență evidentă în aceste teritorii, aflate pe trei continente. Când a venit la tron avea 25 de ani. A trebuit să conducă un Imperiu care cuprindea și Balcanii, Egiptul, Marea Neagră: ”la Bagdad sunt Șahul, în ținuturile bizantine, Cezarul iar în Egipt, Sultan”. Evident îl deținea și pe cel de Calif. A dus războaie din oceanul Indian la Viena. La curte i se spunea Padișah iar el se considera, și credem că era ”cel mai onorat și respectat suveran din lume”.
Când a preluat tronul, a preluat și Ierusalimul și Mecca. Era de datoria sa, pentru prestigiul Islamului să înfrumusețeze sanctuarele Islamului. Orașul Vechi de azi este construit de el, zidurile și porțile Orașului, chiar dacă par mult mai vechi, sunt construite de el în ideea de a păzi cât și pentru prestigiul Orașului. A construit o moschee, o poartă- poarta Leilor de azi, un turn, un apeduct, 9 fântâni (3 pe Muntele Templului) și a înlocuit mozaicurile uzate de pe Domul Stâncii cu cele care se văd și azi. Cu toate acestea, nu a reușit să vadă Ierusalimul. Chiar dacă s-a implicat în reconstrucție, chiar dacă a inspectat lucrările de la distanță, războaile i-au încurcat planurile. Ca urmare a lucrărilor, populația în acea perioadă s-a triplat. Mulți dintre cei care au fost trimiși de el să contruiască Orașul, au rămas la Ierusalim. Azi, unul dintre principalele bulevarde, îi poartă numele.
În ultima perioadă a existenței Imperiului, când triumviratul lui Cemal, Talaat și Enver era preocupat mai mult de a implementa o dictatură feroce cât și a provoca celelalte religii (creștinii din Țara Sfântă, armenii din Imperiu) Ierusalimul a cunoscut o nouă perioadă a decăderii sale. Trebuie amintit că armenii sunt printre primii care au adoptat creștinismul. De aceea, există un cartier armenesc în Orașul Sfânt, când mulți au mers către Ierusalim și s-au stabilit acolo.
Marea Britanie, a susținut prin declarația Balfour constituirea unui cămin pentru evrei. Declarația a fost anulată de Neville Chamberlain mai târziu. Ierusalimul era și el parte din Acordul Sykes-Picot la fel care celelalte state arabe în care Marile Puteri își împărțeau granițe. La Tratatele de Pace de la Paris, un dialog între Lloyd George și G. Clemenceau[4]:
G.C.: Spune-mi ce vrei.
L.G: Vreau Mosulul.
G.C.: Îl vei avea. Altceva?
L.G.: Da, vreau și Ierusalimul!
G.C.: Îl vei avea!
Între timp Imperiul Otoman își ducea ultimele zile iar Ierusalimul trecuse de la controlul german la cel britanic iar francezii își doreau Siria. Părți din Imperiul Otoman, (Turcia de azi) erau împărțite între Franța, M. Britanie și Italia, iar Constantinopolul trebuia să intre sub controlul tuturor.
După primul război mondial, comunitatea evreaiască a continuat să cumpere terenuri. Peste 90 000 de evrei au venit în Palestina care au cumpărat 18 000 de hectare. În tot acest timp, lupta cu palestinienii continua, crimele se înmulțeau. Venirea lui Hitler la conducerea Germaniei a dus la venirea mai multor evrei în Palestina: 37 000 în 1933, 45. 000 în 1934. Echilibrul demografic s-a schimbat. În Ierusalim erau 100 000 de evrei în comparație cu 60 000 de creștini și musulmani.
Muftiul orașului, un admirator sincer al lui Hitler, cu care sa și întâlnit i-a cerut acestuia să-l scape de evrei. Hitler i-a dat asigurări că după încheierea războiului, problema Muftiului cu evrei nu va mai fi. Cu alte cuvinte, nici vorbă de un stat Israel.
În secolul XX, Ierusalimul a fost vizitat de multe personalități. De la W. Churchill, la regii exilați George al II-lea al Greciei, Petru al Iugoslaviei sau împăratul etiopian Haile Selassie, cazați la celebrul hotel King David.
Istoria orașului am putea-o rezuma astfel: 1000 de ani Ierusalimul a fost exclusiv evreiesc, 400 de ani creștin și 1 300 islamic. Toate cele trei credințe au câștigat cu sabia orașul iar liniștea orașului însemna pregătirea războiului, atentatelor, a terorii.
Evrei au reușit să construiască un stat, Israel. Se spune că Israel este numele dat de Dumnezeu lui Iacov, că este pământ al făgăduinței sau că Israel este bărbatul care l-a văzut pe Dumnezeu.
Între timp, politicienii caută soluții pentru pace în Israel. Zeci de planuri propuse nu au putut fi respectate. Fragila pace este amenințată de revoltele arabilor care nu pot accepta consolidarea unui stat Israel.
[1] Kaab al-Ahbar, Fadail
[2] Simon Sebag Montefiore, Ierusalim, Biografia unui oraș, București, Editura Trei, 2012, p. 141
[3] În perioada timpurie a Islamului, musulmanii își spuneau drept-credincioși. În Coran, cuvântul apare de 1 000 de ori pe când musulman de 75 de ori. Evrei și creștinii îi vedeau cu ochi buni pe ”drept-credincioși”. Mai mult, declarația de credință a musulmanilor, shahada, spunea la începuturile islamului ”Nu există alt Dumnezeu decât Dumnezeu” iar spre anul 685, musulmanii au adăugat ”Mahomed este trimisul lui Dumnzeu”. ( Vezi Simon Sebag Montefiore).
[4] Ibidem, p.421