Evenimente

PRIN NOI ÎNȘINE! O ISTORIE A PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL

decembrie 9, 2019

Textul este o parte din Laudatio scris de doamna prof. Eugenia ZGREABĂN de la Colegiul Național ,,Zinca Golescu” din Pitești la volumul Prin noi înșine! O istorie a partidului national liberal, realizat de Asociația noastră. De data aceasta am fost premiați de către Muzeul Județean Argeș.

Mai jos un text și câteva fotografii:

 

Dacă omul nu ar fi o fiinţă efemeră, ar putea crea veşnic. Ar eterniza efemeritatea prin cuvinte simple, dar puternice. Deşi ca oameni suntem supuşi legilor firii, devenim nemuritori prin ceea ce lăsăm în urmă. Fiecare vorbă consemnată pe o pagină a trecutului, deschide viitorul pentru cei care ne urmează. Dar dacă timpul s-ar opri?… Doar o secundă dacă s-ar opri, ar fi
de-ajuns, pentru ca un singur cuvânt să mai înflorească o clipă…

Cuvintele spuse înainte nu sunt deşarte… Sunt crezul de la care au pornit în această provocare și cei patru mari istorici, proiect pe care au reușit să-l încununeze cu succes, în doar 3 luni.  Și, așa cum spunea Seneca, ,,Nu există niciun lucru, pe care o muncă stăruitoare şi o grijă susţinută şi perseverentă să nu-l poată rezolva”. Nihil est, quod expugnet pertinax opera et intenta ac diligens cura.

O maximă aristotelică recunoştea cauza trebuinţei în cunoaşterea prealabilă: nil amatum nisi precognitum („nimic nu poate fi dorit, dacă nu a fost cunoscut mai dinainte”).

Cei 4 autori ai acestei cărți sunt:

  1. Doctor în istorie, Liviu ȚĂRANU, cercetător în cadrul Serviciului Cercetare-Editare, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității autor, coautor, editor al mai multor volume dedicate studiului comunismului românesc;
  2. Florian BANU, doctor în istorie, consilier superior la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității;
  3. Gherghe ONIȘORU, profesor la Universitatea Ștefan cel Mare, cercetător științific gr. I, la Institutul Național pentru Studierea Totalitarismului/Academia Română, autor a mai multor volume monografice privind istoria contemporană a României;
  4. Ionuț COJOCARU, doctor în istorie, a publicat lucrări despre activitatea lui Ion I. C. Brătianu.

 

Salutăm inițiativa publicării unei sinteze realizate de cei 4 istorici profesioniști, neînregimentați politic, dar care pun la dispoziția noastră o imagine de ansamblu asupra activității Partidului Național Liberal, de la înființarea sa și până astăzi: ,,La 144 de ani, de la evenimentul istoric din 24 mai 1875, am considerat că o sinteză asupra ceea ce a însemnat liberalismul pentru dezvoltarea României este binevenită”.

Această lucrare, întocmită pe baza unei stricte documentări științifice, va fi de un real folos cercetătorilor, specialiștilor în istorie, profesorilor, studenților, elevilor, precum și publicului larg, pentru toți cei care ,,istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viața de zi cu zi și ne aduce știri din Antichitate” (Marcus Tullius Cicero).

Revoluția de la 1848 a fost un prilej pentru ca lideri marcanți precum: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Ion C. Brătianu sau C. A. Rosetti să încerce o racordare la revoluția europeană.

Încă de la înființarea sa în anul 1875, Partidul Național Liberal s-a aflat în avanposturile luptei pentru reformele care au pregătit România pentru Marea Unire. Perioada interbelică va rămâne în istoria națională prin realizările guvernărilor conduse de Ionel Brătianu, Vintilă Brătianu sau Gheorghe Tătărescu, anul 1938 constituind vârful dezvoltării economice a țării.

Lucrarea de față este una științifică, redactată conform normelor academice în vigoare, dar și una de familiarizare a tinerilor, în special cu istoria celui mai important partid, care a influențat destinele României în ultimul secol și jumătate. Este, dacă vreți, un îndemn pe care îl știe toată lumea, dar îl aplică prea puțini, la cunoașterea trecutului, condiție esențială pentru o națiune care dorește să se dezvolte și să contribuie la construcția unei Europe Unite!

Rodul activităţii literare intense, întreprinse în cadrul acestei lucrări, se află în mâinile dumneavoastră. Este atât de plăcut să asculţi glasul istoriei scurgându-se printre rânduri, să dezlegi misterul fiecărui pasaj aşternut cu atât de multă trudă şi dragoste pe hârtie, aşa cum numai cei 4 istorici au ştiut să o facă, explorând tot registrul de emoții umane, atingând orice element al spiritului omenesc. Din această lucrare se aude glasul armonios al istoriei, de aici se întrezăresc orizonturi noi, setea de adevăr și presimțirea frumosului.

Posibilitatea construirii unui dialog recuperator la distanța cronotopică de aproape un secol și jumătate are șanse de reușită doar cu aportul unor masive doze de empatie, ce permează efortul enciclopedic, luminând pe dinăuntru mixajul interdisciplinar, ce aici reunește într-o matcă unitară literatura, trecutul și istoria patriei noastre. Toate aceste deziderate au fost complinite în rodul efortului creator prezentat în această lucrare, dedicate istoriei Partidului Național Liberal, dar și marilor personalități ale istoriei, contributori de marcă la geneza culturii române.

Citind această carte, act de identitate al poporului român, mi-am dat seama că fără aceste mari personalități ale istoriei: Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, C. A. Rosetti, Ion I. C. (Ionel) Brătianu, Vintilă Brătianu, Gherghe I. Brătianu, Gheorghe Tătărescu  nu mi-aş putea imagina relieful spiritual al poporului român, așa cum nu mi-aş putea imagina România fără cununa munţilor Carpaţi şi Carpaţii fără Vârful Omul.

Prin această lucrare, am reușit să privim în oglinda timpului, iar spiritul acestor mari personalități a fost mereu prezent, în toată această frumoasă călătorie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *