Studii si Articole

Un moment decisiv al recunoașterii internaționale a Marii Uniri. Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920

aprilie 3, 2020

Atunci când a luat decizia de a intra în Primul Război Mondial, în vara anului 1916, alături de puterile Antantei (Marea Britanie, Franța și Rusia), România a pus condiția ca la preconizata conferință de pace să-i fie recunoscute drepturile asupra Transilvaniei. La finele conflagrației, pe fondul prăbușirii Imperiului dualist austro-ungar, la 1 decembrie 1918 a avut loc Marea Adunare de la Alba Iulia la care s-a votat unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Voința populară trebuia însă recunoscută și în plan internațional.

Acest fapt avea să fie validat la Conferința de pace de la Paris, ale cărei lucrări au început în ianuarie 1919. Fără a intra aici în detalii, vom nota doar că după o adevărată bătălie diplomatică, drepturile României au fost recunoscte, puterile învingătoare recunoscând unirea Transilvaniei, Bucovinei, a Cadrilaterului și a Basarabiei (în acest din urmă caz vorbim despre un protocol separat încheiat de România cu patru din cele cinci Mari Puteri învingătoare, Franța, Italia, Japonia și Marea Britanie) cu Țara.

Situația Transilvaniei urma să fie reglată prin Tratatul de la Trianon. Până la semnarea acestui document a trecut însă o perioadă extrem de agitată, datorită izbucnirii unei revoluții pe modelul celei bolșevice la Budapesta. La 21 martie 1919, Partidul Social Democrat Ungar a fuzionat cu cel comunist, noua formațiune asumându-și, două zile mai târziu, formarea noului guvern. Cu acest prilej, de pe treptele Parlamentului, Bela Kun și Deszo Bokanyi, comisarii pentru afacerile externe, respectiv pentru muncă au proclamat Republica Ungară a Sfaturilor.

Astfel, de la 23 martie 1919, la Budapesta se năștea al doilea stat comunist din Europa, guvernul fiind format din 34 de comisari ai poporului, după modelul bolșevic. În chip firesc, Bela Kun va adera la Internaționala Comunistă. Urmărind să ajute la consolidarea comunismului în Ungaria, Lenin a decis, la 13 aprilie 1919, să dea o mână de ajutor prin atacarea României pe frontul din Ucraina. Deși Lenin a fost nevoit ulterior să renunțe la această idee, Bela Kun a ordonat trupelor maghiare să atace în zona Munților Apuseni în noaptea de 15/16 aprilie.

Replica trupelor românești a fost fulgerătoare. Armata condusă de generalul Traian Moșoiu a contraatacat și la 20 aprilie intra deja în Oradea, oprindu-se la 2 mai pe linia Tisei, moment în care Bela Kun a cerut încetarea ostilităților. Însă, la 20 iulie, acesta ordina declanșarea unui nou atac în Transilvania. De această dată, în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria, trupele române au trecut Tisa și, la 4 august generalul Gheorghe Mărdărescu intra în Budapesta, provocând falimentul Republicii Ungare a Sfaturilor. După stabilizarea situației, armata română s-a retras la 19 noiembrie 1919. În Ungaria avea să se instaureze un nou regim patronat de la 1 martie 1920 de amiralul Miklos Horthy care s-a proclamat regent.

În aceste condiții s-a semnat, la 4 iunie 1920, Tratatul de la Trianon, o suburbie a Parisului dintre Puterile Aliate (Statele Unite, Imperiul britanic, Franța, Italia și Japonia) și Asociate (Belgia, China, Cuba, Grecia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia, România, Statul sârbo-croato-sloven, Siam și Cehoslovacia), pe de o parte, și Ungaria, pe de alta. Din partea României, în numele regelui Ferdinand, documentul a fost semnat dr.Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu.

Tratatul de la Trianon cuprinde în prima parte Pactul Societății Națiunilor, care se regăsește în toate documentele semnate la Paris în anii 1919 – 1920. Granițele Ungariei sunt definite îa partea a doua, mai precis în articolul 27 unde sunt trasate frontierele cu Austria, Iugoslavia, România și Cehoslovacia. Partea a treia a Tratatului cuprinde clauzele politice, articolul 45 consemnând că „Ungaria renunță în favoarea României la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii Austro-ungare situate în afara frontierelor Ungariei”.

De menționat faptul că, la 10 august 1920 era semnat Tratatul de la Sèvres prin care era tranșată chestiunea Banatului. Astfel, România primea 18.958 kmp, Iugoslavia 9.302 kmp, iar Ungaria 271 kmp din această provincie istorică. Astfel, în anii 1919 și 1920, utilizând atât diplomația, cât și armata la nevoie, Marea Unire rezultată din hotărârile adunărilor de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia a fost recunoscută și pe plan internațional. Peste aproape trei decenii, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947 avea să reconfirme apartenența Transilvaniei la România, dar și pierderea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

 

Articol apărut în Revista In Memoriam, Martie 2020, nr. 94, pp. 1-2


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *