În precuvântarea sa la Istoria Românilor din Dacia Traiană în 1888, A.D.Xenopol scria : Istoria unui timp se clădeşte întotdeauna cu materialul adunat până atunci. Dacă ar fi să aşteptăm ca tot materialul istoric al unui popor să fie descoperit, n-am mai ajunge niciodată să expunem cursul vieţii sale, căci descoperirile se fac neîncetat; cunoştinţele se întind şi se adâncesc, mărind fără încetare orizontul istoriei.
Aceste consideraţii sunt valabile în orice timp şi nu numai pentru lucrările de sinteză istorică, la care se referea Xenopol în acel an, ci şi pentru oricare alte teme sau monografii cât de întinse şi adâncite ar fi şi mai ales pentru acelea de amănunt în care orice informaţie nouă poate dărâma construcţii întregi.
Unul dintre cei care cu timp şi fără timp au adunat documente referitoare la ţările române din arhivele străine, din care Academia Română a iniţiat vasta Colecţie Hurmuzachi, din aceasta tipărindu-se, între 1876 – 1942, 45 de volume, a fost Eudoxiu Hurmuzachi, trecut la cele veşnice acum 150 de ani.
Născut dintr-o familie ilustră, al cărui neam şi istorie este ţesută cu soarta şi istoria Bucovinei, istoricul şi unul dintre intelectualii emblematici ai secolului al XIX -lea din Bucovina, Eudoxiu Hurmuzachi, cel de-al doilea fiu al boierilor Doxachi Hurmuzachi şi Ileana (Ilinca) Hurmuzachi, nu are nevoie de o prezentare amănunţită.
Mijlocul şi cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea a intrat în conştiinţa românilor bucovineni ca fiind epoca Hurmuzăcheştilor, pentru că ei au fost cu adevărat ctitori de publicaţii, întemeietori de societăţi culturale româneşti, apărători ai bisericii, preţuitori ai limbii şi datinilor strămoşeşti; propagatori ai teatrului profesionist românesc în Bucovina; apărători ai şcolii şi istoriei naţionale – pavăză împotriva germanizării şi slavizării elementului autohton; adevăraţi pionieri ai culturii şi civilizaţiei moderne din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea .
Personalitatea lui Eudoxiu Hurmuzachi trebuie analizată din trei puncte de vedere: ca istoric, ca om politic şi ca jurist.
Ca istoric, Eudoxiu Hurmuzachi s-a impus în istoriografia românească nu numai în calitate de ctitor al Colecţiei Hurmuzachi, colecţie care reprezintă până astăzi cel mai bogat repertoriu de documente referitoare la istoria politică a românilor, ci şi ca autor al lucrării Fragmente zur Geschichte der Rumänen – Fragmente din Istoria Românilor, publicate integral în limba germană, în cinci volume, la Bucureşti între 1878 -1886. Valoarea istorică a acestei lucrări este incontestabilă, fiind primul, după Gheorghe Şincai cu Chronica Românilor, care a îndrăznit elaborarea la o scară monumentală a unei istorii a poporului român.
În opera sa istorică, Eudoxiu Hurmuzachi nu a confundat nici o clipă patriotismul, care este o virtute, cu istoria care este o ştiinţă patronată de Muza Clio.
Dincolo de investigarea critică a izvoarelor, istoricul Eudoxiu Hurmuzachi recomanda încercarea de a se decripta ființa umană reflectată în vechile documente paralel cu urmărirea cursului principal al evenimentelor istorice.
Pasiunea sa pentru cercetarea ştiinţifică şi respectul pentru adevărurile istoriei păstrate în documente, i-au adus un loc de seamă între personalitățile care au inspirat multe generaţii de istorici, cercetători şi oameni de cultură.
Opera sa trebuie cunoscută şi apreciată, fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a istoriei şi demnităţii poporului român.
Câţi ştiu oare astăzi, că Eudoxiu Hurmuzachi a fost acela care a contribuit esenţial, ca om politic, la dezlipirea Bucovinei de Galiţia. Dacă nu a dictat faimoasa Petiţia Ţării – Landespetition din iunie 1848, cerând prin ea dezlipirea Bucovinei de Galiţia şi constituirea ei într-o provincie separată, atunci cu siguranţă că el a alcătuit temeinica pledoarie din Pro Memoria zur Bukowiner Landespetition vom Jahre 1848, cu o largă documentare istorică, având la bază ideea romanităţii românilor şi a unităţii etnice.
Conform documentelor de arhivă, Eudoxiu Hurmuzachi şi Mihai Bodnar au colaborat în februarie 1849 cu ardelenii, semnând alături de aceştia Memoriul tuturor românilor din Austria (Ardeal, Banat, Ungaria şi Bucovina), prin care cereau înfiinţarea în toate teritoriile austriece locuite de români a unui singur „Mare Ducat“ românesc cu autonomie administrativă şi bisericească.
În 1860, gazeta „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” îl numea pe Eudoxiu Hurmuzachi „renumitul şi preţiosul bărbat al naţiunii române”, cu ocazia trimiterii acelui Memoriu către Împăratul de la Viena.
Ca jurist, mai puţin se cunoaşte faptul că Eudoxiu Hurmuzachi a fost propus, în 1850,de către Ministrul de Justiţie de la Viena pentru a face parte din comisia care urma să compună un lexicon juridic în limba română, aşa cum s-a procedat în anul 1849, când s-a alcătuit lexiconul juridic în dialectele slave vorbite pe teritoriul Imperiului.
Tot ca jurist, jurist, Eudoxiu Hurmuzachi a pledat în multe procese, apărând cauza moşiilor din Moldova ale tatălui său, ceea ce reiese şi din documentele Arhivelor Naţionale de la Iaşi. Dar cel mai impresionant rămâne faptul, că Eudoxiu Hurmuzachi a rămas în memoria câmpulungenilor ca un apărător consecvent al cauzei lor. Memoriul Noth-und-Hilferuf des Moldauisch-Kampulunger Okols-(Strigătul după ajutor al comunelor Ocolului Câmpulung- din Bucovina, a fost alcătuit de către Eudoxiu Hurmuzachi în mai 1861 şi înaintat împăratului în iunie a aceluiaşi an. El a avut efectul „învoielii“ pe jumătate, astfel punându-se capăt procesului care a durat aproape un secol şi delimitându-se hotarele între proprietatea comunală şi domeniul statului.
Eudoxiu Hurmuzachi a lăsat o moștenire spre care vom întoarce mereu privirea.
La acest ceas de pomenire a marelui patriot şi istoric Eudoxiu Hurmuzachi, să readucem în faţă cuvântul rostit la înmormântare de cel ce avea să fie mai târziu Mitropolit al Bucovinei, vrednicul de pomenire Silvestru Morariu Andrievici Spirit luminat, carele în decursul peregrinării tale pământene ai lucrat pentru luminarea poporului de un sânge şi de o limbă cu tine, primit să fii în locaşurile cereşti, unde luminează soarele cel neînserat al dumnezeirii! Suflete creştine, carele ai conlucrat cu priinţă la rădicarea Sionului ortodoxiei în Bucovina, întâmpinat să fii cu cântări de laudă în Sionul cel mai presus de ceriuri, intrând acolo întru bucuria Domnului tău! Inimă bună şi credincioasă, carea ai dorit şi te-ai ostenit pentru binele şi fericirea patriei noastre pământene, să afli în patria cerească odihna şi fericirea, de care zice apostolul că – ochiul muritorilor n-a văzut, urechea n-a auzit, şi la inima omului n-a intrat!