Invitati

Scrisoare circulară a lui Ştefan cel Mare către cârmuitorii Europei

ianuarie 21, 2025

 

25 ianuarie 1475 – 25 ianuarie 2025
550 de ani

Parafrazându-l pe Victor Hugo, care afirmase despre Napoleon că „a fost mai mult decât un om, a fost un secol” studenţii români ce se aflau la studii la Paris şi Roma, pregătind Marea Serbare de la Putna ce avea să aibă loc în 1871, au declarat atunci, că şi ei văd în Ştefan cel Mare „o figură supremă…. un om-secol”, atribut pe deplin meritat de marele nostru voievod, deoarece în el s-a întruchipat „concepţiunea unei singure Românii”.
Gândindu-ne însă la sinteza demiurgică realizată sub auspiciile geniului său, ca rezultat al unor îndelungate acumulări istorice, al asimilării unor experienţe sociale, poilitice, militare, diplomatice şi cultural-artistice cu mult anterioare lui şi – mai ales – dacă ţinem seama de răsfrângerile prelungite şi deosebit de fertile ale acestei sinteze în tot atâtea domenii ulterioare existenţei sale biogice, despre Ştefan cel Mare s-ar putea afirma, nu numai că a fost mai mult decât un om, ci şi mai mult decât un secol.
Nicolae Iorga, el însuşi apreciat ca unul dintre cei mai mari istorici ai lumii, era de părere că „Într-ânsul găsise poporul românesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său”. Iată un adevăr adânc, exprimat, pe cât de simplu, pe atât de frumos!
Într-adevăr, nu a luptat acest popor, dintotdeauna pentru glia strămoşească, pentru statornicia fiinţei sale, pentru neatârnarea, unitatea şi demnitatea sa? Nu a făcut Ştefan cel Mare acelaşi lucru? Nu s-a contopit el, până la identitate, cu năzuinţele, cu zbuciumul, cu luptele, cu strădaniile şi cu împlinirile acestui neam, devenind simbolul lor peste veacuri?
Iată de ce, cunoaşterea aprofundată a domniei sale, a politicii sale interne, a politicii sale externe, este o datorie a noastră pentru a transmite peste timp şi urmaşilor noştri imaginea unui model de om politic, de strateg, de diplomat, imaginea unui adevărat lider de anvergură europeană, nu numai în epoca sa, ci chiar şi în zilele noastre.
A înţeles dintru început Ştefan cel Mare că Mehmed al II -lea Cuceritorul Constantinopolului avea să vină cu toată puterea împotriva sa , să-l pedepsească pentru că a cutezat să-l înfrunte.
Astfel, ca un abil diplomat, la 25 ianuarie 1475 a trimis o scrisoare – circulară către toţi monarhii creştini din Europa acelei vremi, prin care, după ce le aducea la cunoştinţă biruinţa de la 10 ianuarie 1475, le cerea să se ridice cu toţii împotriva duşmanului comun.

Pentru frumuseţea şi însemnătatea ei, şi pentru a înţelege şi mai bine faptul că Ştefan cel Mare a fost un bun geostrateg şi geopolitician, reproducem în întregime textul acestei Circulare, text care ar trebui să stea la loc de cinste în manualele de istorie şi de diplomaţie.
Prealuminaţilor, preaputernicilor şi aleşilor domni a toată creştinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care va fi auzită,
Noi Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu şi vă doresc tot binele şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi, şi în fiece zi se gândeşte cum ar putea supuie şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea facem cunoscut Domniilor Voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120 000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus numitului turc şi toate popoarele din Romania şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui şi Assan beg şi Ali beg şi Schender beg şi Grana beg şi Oşu beg şi Valtival beg şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Gusenra beg şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul săbiei noastre; pentru care lucru lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supue ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiţi gata fără întârziere.
Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475, Ştefan voievod, domnul ţării Moldovei.
Marea victorie de la Vaslui a fost comentată și de surse străine creștine, în termeni care nu puteau să constituie pentru Ștefan cel Mare decât o confirmare a valorii pe care i-o acorda el însuși. Avem în vedere, firește, celebra caracterizare făcută cu acest prilej domnului moldovean de cronicarul polon, foarte bine informat, Jan Długosz. Deși des citată, ea merită să fie recitită aici, în această perspectivă:
„O, bărbat demn de admirat, întru nimic inferior conducătorilor eroici, pe care atâta îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită asupra turcilor. După părerea mea, el este cel mai vrednic [DIGNISIMUS ] să i se încredințeze stăpânirea și conducerea întregii lumi [TOTIUS MUNDI PRINCIPATUS ET IMPERIUM] și mai ales funcția de comandant suprem și conducător împotriva turcilor [ ET PRAECIPUE MUNUS IMPERATORIS ET DUCIS CONTRA TURCUM ] ”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *