Între simbolurile culturii turceşti, un loc important îl ocupă LALEAUA. Mulţi se întreabă de unde atâta importanţă dată acestei flori care de multe ori este asociată doar cu Olanda numită Ţara Lalelelor.
Se ştie că povestea lalelelor a început cu multe veacuri înainte, când acestea ajunseseră să joace un rol important în arta şi cultura Persiei şi Turciei – unde se şi păstrează, dealtfel, ca simbol naţional, până astăzi, simbolizând dragostea perfectă.
Prin eleganţa lor simplă şi rafinată, dar şi datorită semnificaţiilor bogate pe care le poartă, lalelele au fost şi sunt flori ideale pentru a încânta privirea atât celui ce o oferă cât şi persoanei ce o primeşte.
Soiuri sălbatice de lalele creșteau în stepele Asiei Centrale, iar în secolul al XV-lea diplomatul flamand Ogier Ghiselin de Busbecq văzându-le în grădinile otomane din Istanbul le-a dus în Europa, unde au declanșat celebra tulip mania olandeză din secolul următor.
Primii admiratori ai lalelei au fost sultanii din Imperiul Otoman, între secolele al XVI-lea și al XVII-lea. În palatele lor luxoase, sultanii colecționau și expuneau un număr mare de lalele. Această pasiune a apărut încă din timpul domniei lui Soliman Magnificul. Erau preferate florile în formă de migdală, care erau utilizate și ca elemente decorative în împodobirea manuscriselor și a vaselor de ceramică.
În Europa, pentru prima oară, laleaua apare în grădina exploratorului francez Pierre Belon, la mijlocul anilor 1550. Apoi, în 1559, prezența ei este consemnată în grădinile lui Heinrich Herward, un nobil din Augsburg, Bavaria. În urma unei vizite în spațiile din jurul reședinței aristocratului amintit, Conrad Gesner a realizat acuarele pentru a ilustra acele frumoase flori sângerii în cartea sa intitulată De Hortis Germaniae. Acestea sunt primele ilustrații în care apar lalelele în Europa.
La curtea otomană, laleaua a atins apogeul simbolic în timpul sultanului Ahmed al III -lea, (1718 – 1730) o perioadă de neegalat de pace internă și prosperitate, cunoscută sub numele de Lâle Devri – Era Lalelelor. Această perioadă cunoscută mai ales pentru petrecerile de noapte extravagante, organizate la lumina lumânărilor în grădini şi fascinaţia pentru floarea naţională a Turciei, a fost o eră de mari progrese în arte, ştiinţă, inclusiv inovaţii precum tiparul.
Lâle devrie – Epoca (Perioada) lalelor (21 iulie 1718 -28 septembrie 1730) este perioada cuprinsă între momentul semnării Tratatului de la Passarowitz şi revolta condusă de Patrona Halil – instigatorul revoltei din 1730 care l-a înlocuit pe sultanul Ahmed al III -lea cu Mahmud I, o perioadă lipsită de mari conflicte. Numele acestei perioade a fost dat de moda folosirii lalelelor în societatea otomană, a cărei cultivare a devenit o practică foarte apreciată, perioadă în care înalta societate a dezvoltat un apetit uriaş pentru lalele, devenind am putea spune un simbol al aristocraţiei şi privilegiaţilor, un simbol al bogăţiei şi nobleţei, dar şi al fragilităţii unei stăpâniri despotice.
Floarea a început să apară ca motiv decorativ pe ceramica Iznik, pe broderiile de epocă și desigur pe mozaicurile din moscheile imperiale.
Diversitatea coloristică, forma elegantă, simbolismul, istoricul şi uşurinţa de cultivare au făcut ca aceste flori să fie atât de mult iubite începând din Anatolia de altădată în întreaga Europă până în îndepăratata Chină şi Japonia.
Astfel explicăm de ce în fiecare an în luna aprilie mai ales se desfăşoară Festivalul lalelor adică Festivalul culorilor ce aduc dragoste şi pace în lume.