Foto-Video Studii si Articole

65 de ani de la inaugurarea “Podului Prieteniei” Giurgiu-Ruse

iunie 26, 2019

20 iunie 1954 – acum exact 65 de ani – Gheorghe Gheorghiu-Dej, preşedintele Consiliului de Miniştri, Petru Groza, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, din partea României, şi premierul bulgar Vâlkov Cervenkov inaugurau Podul “Dunărea”, redenumit în scurt timp “Podul Prieteniei”!
Dunărea, denumit cândva de împăratul Napoleon „regele râurilor europene”, a reprezentat de-a lungul timpului o cale de transport între Orient şi Occident, dar şi o piedică în calea fluxurilor comerciale pe direcţia Sud-Nord. Totodată, reprezenta o veritabilă frontieră naturală, un obstacol pe rutele de deplasare a unor armate puse în mişcare, de-a lungul timpului, de diverşi generali.
Ca urmare, problema traversării facile a bătrânului fluviu a fost luată în calcul chiar de către strategii Antichităţii, astfel încât primul pod permanent a fost construit de către romani, între anii 103-105 la Drobeta. Scopul primordial era acela de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei. Podul a fost conceput şi executat de către arhitectul Apollodor din Damasc şi reprezenta o veritabilă capodoperă arhitectonică şi inginerească. Lung de 1.135 m, podul consta dintr-o suprastructură din lemn fixată pe douăzeci de piloni ce aveau formă paralelipipedică, construiţi din piatră, cu un mortar realizat după o reţetă secretă. La cele două capete, sudic și nordic, a fost construită câte o poartă monumentală.

Un al doilea pod, mai puţin celebru, a fost inaugurat la 5 iulie 328, în timpul împăratului Constantin cel Mare, de către Theophilus Patricius, hidrotehnician şi arhitect bizantin, şi lega cetatea Oescus, azi Ghighen, de pe malul drept al Dunării, cu Sucidava, castru roman în Dacia, pe locul unde se află azi oraşul Corabia, având o lungime de 2.437 m.
Până la construirea unui al treilea pod pe sectorul românesc al Dunării au trecut mai bine de 1500 de ani. Podul „Regele Carol I”, construit după proiectul inginerului român Anghel Saligny şi inaugurat la 14 septembrie 1895, are o lungime de 4.088 m, fiind primul pod cu cale ferată peste fluviu. Construit în şase ani, podul de la Feteşti – Cernavodă era, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi al treilea din lume, fiind, totodată, unul dintre cele mai frumoase poduri metalice din lume construite la sfârşitul sec. al XIX-lea.
Construcţia podului a fost dictată de necesitatea de a asigura legătura feroviară între București, capitala ţării, și Constanța, principalul port maritim al României, prin care se realiza mare parte din export.

Extinderea reţelelor feroviare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a adus în atenţie necesitatea unui pod care să unească malul sudic al Dunării de cel nordic. Inaugurarea liniei ferate Istanbul-Adrianopole (Edirne) şi a liniei Giurgiu-Bucureşti (octombrie 1869) reprezenta o oportunitate pentru integrarea fluxurilor comerciale din Europa Centrală şi de Sud-Est cu cele din Imperiul Otoman. Ca urmare, nu e de mirare că John Trevor Barkley, constructor şi antreprenor englez, se gândea la realizarea unui pod peste Dunăre care să lege liniile ferate Bucureşti – Giurgiu cu Rusciuc (Ruse) – Varna.
De altfel, problema construirii unui pod peste Dunăre între Giurgiu şi Ruse era aprins discutată în societatea românească a celui de-al treilea pătrar al secolului al XIX-lea. Mărturie în acest sens stă şi un vestit rămășag, consemnat de Mihai Eminescu în manuscrisele sale, făcut cu bunul său prieten, arhitectul Constantin Simion, constructorul podurilor de odinioară care se arcuiau peste râul Dâmbovița, în vechiul București şi preşedinte al Societăţii „Carpaţii”. Rămășagul făcut, așa cum se consemnează: „astăzi, 25 iunie 1883, la una oră și 23 de minute, după miezul nopții”, se referea la certitudinea poetului naţional că se va construi, peste Dunăre, un pod la Giurgiu!

 

Discuţiile despre construirea unui pod peste Dunăre au fost reluate periodic, fiind consemnate diferite proiecte şi amplasamente în anii 1898, 1913, 1922.

Unirea oraşelor Giurgiu şi Ruse printr-un pod a reintrat în actualitate în anul 1942, fiind semnat la 10 octombrie, la Bucureşti, un protocol româno-bulgar prin care guvernele celor două ţări se angajau să construiască, printr-o firmă germană, un pod mixt, cu o cale ferată şi o şosea. Constructor a fost desemnat firma „Krupp”, care a prezentat în noiembrie 1943 un anteproiect, potrivit căruia podul urma să aibă o lungime de 3.691 de metri şi să fie finalizat în decursul a trei ani. Desfăşurarea războiului a dus la abandonarea proiectului, dar nu pentru mult timp.

 

 

Reîmpărţirea sferelor de influenţă după al Doilea Război Mondial a adus în zonă un alt actor important, cu interese majore în crearea unei infrastructuri rutiere şi feroviare care să traverseze Dunărea în direcţia Balcanilor: Uniunea Sovietică!
Cu Grecia şi Turcia plasate în tabăra “imperialismului” şi confruntată cu “rebelii” de la Belgrad şi Tirana, Moscova era direct interesată de construirea unei căi rapide de comunicaţie cu sudul Dunării. Ca urmare, la 30 iunie 1951, a fost semnat un protocol guvernamental între guvernele Republicii Populare Române şi Republicii Populare Bulgare pentru construirea unui pod rutier şi feroviar între Giurgiu şi Ruse! Lucrările au fost finalizate, cu sprijinul ţărilor membre CAER, în numai 3 ani, deşi lucrarea era deosebit de complexă! Uriaşul şantier a fost monitorizat în tot acest timp de către CIA, occidentalii fiind perfect conştienţi de rolul strategic al acestui pod!
Cel mai mare pod combinat din Europa la vremea inaugurării, podul ne stă şi azi la dispoziţie în vacanţele petrecute în sudul Europei şi-şi păstrează intactă importanţa economică şi militară!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *