Dictatorilor le place să se considere mai presus nu doar de legile omeneşti, ci chiar şi de legile firii! De aceea, ei nu acceptă ideea că, asemeni oamenilor de rând, pot fi afectaţi de boală, de bătrâneţe, ca să nu mai vorbim de moarte…
„Părintele popoarelor”, Fuhrer-ul, „El Lider Maximo” şi „viaţa fără de moarte”
În secolul al XX-lea, această percepţie malformată asupra realităţii a condus, în plan imagistic, la promovarea unor imagini stereotipe ale liderilor de tip totalitar. Stalin, Hitler, Mao, Fidel Castro au fost foarte preocupaţi de imaginea lor publică. Ei apăreau în imagini stereotipe, în ipostaze care să sugereze forţă, energie, preocupare pentru binele maselor! Fotografiile preferate erau cele de maturitate, atent retuşate pentru a masca orice defect fizic, transformate în imaginea canonică a liderului atotputernic! Chiar dacă, inevitabil, bătrâneţea acţiona şi asupra lor, impunându-le servituţi comune cu cele ale simplului cetăţean, dictatorii şi cei însărcinaţi cu promovarea cultului personalităţii refuzau să accepte această realitate. Astfel, de exemplu, slăbirea vederii şi necesitatea purtării unor ochelari era interpretată că un inadmisibil semn al slăbirii puterilor, al decrepitudinii, în ultimă instanţă, al momentului în care se va impune renunţarea la putere, prin boală şi moarte!
Ochelarii – un altfel de „secret de stat”!
Nicolae Ceauşescu nu a făcut excepţie, din acest punct de vedere, de la practicile devenite standard pentru liderii de tip totalitar. Imaginea sa publică trebuia să fie cea a părintelui patriei, în plină putere creatoare, muncind necontenit pentru bunăstarea naţiunii. Ca urmare, deşi vederea îi slăbise, Nicolae Ceauşescu nu a acceptat să poarte, în public, ochelari de vedere! Textele discursurilor şi raportele care îi erau adresate erau redactate cu caractere mai mari, uşor lizibile, astfel încât să nu fie nevoit să apeleze la ochelari. Din acest motiv, o fotografie cu Nicolae Ceauşescu purtând ochelari poate fi socotită o raritate! Am reuşit să identificăm în arhive o astfel de fotografie, realizată în timpul vizitei oficiale efectuată în Olanda, în aprilie 1973, şi am ajuns la concluzia că… nici măcar nu-i stătea rău cu ochelari!
Dar „Big Brother” trebuia să rămână „Big Brother”! Aşa cum remarca George Orwell în romanul său „1984”, chiar dacă nimeni nu-l mai văzuse în public pe „Big Brother”, acesta era omniprezent, privirea sa urmărindu-te obsesiv din zeci de mii de fotografii standardizate, prezentându-l în aceeaşi ipostază dominatoare. Până la capătul vieţii, Nicolae Ceauşescu s-a încăpăţânat să nu apeleze la ochelari, iar propaganda a evitat cu grijă punerea în circulaţie a vreunei imagini foto sau video în care liderul să dea dovadă de astfel de slăbiciuni omeneşti! Uitau, astfel, cu toţii cuvintele lui André Maurois: „Adevăratul rău la bătrânețe nu este slăbiciunea trupului, ci indiferența sufletului!”.