Clio se amuza

Schimbarea guvernelor, bucuria… nebunilor?

iulie 10, 2019

Instabilitatea guvernamentală este o boală grea, care a măcinat România încă de la formarea statului modern. De exemplu, în primii cinci ani de după instaurarea monarhiei constituţionale (11 februarie 1866 – 11 martie 1871), s-au succedat nu mai puţin de şapte guverne liberale şi trei conservatoare!

În pofida evidentelor neplăceri provocate administrării ţării, asaltul pentru preluarea cu orice preţ a guvernării era regula de bază a celor două mari partide politice – liberal şi conservator – existente în România antebelică.

Dorinţa liderilor de a pune mâna pe pârghiile puterii şi pe posibilitatea de a decide asupra bugetului naţional era atât de mare, încât punea în paranteză chiar interesele strategice ale propriului partid! Venirea la guvernare trebuia obţinută cu orice preţ! Primul pas era, conform Constituţiei, “persuadarea” regelui că respectivul partid merită să vină la putere! Odată nominalizat premierul, organizarea şi câştigarea alegerilor erau o pură formalitate. Până la Primul Război Mondial guvernul nu a pierdut niciodată alegerile!

Comportamentul ridicol al liderilor de partid şi dorinţa lor iraţională de a obţine guvernarea, chiar în condiţii total nefavorabile, era ironizată de oamenii lucizi ai vremii. O astfel de situaţie se înregistra în decembrie 1910. Liberalii, veniţi la putere după ce guvernul conservator și-a dat demisia pe 12 martie 1907, în urma izbucnirii răscoalei ţărăneşti, păreau de neclintit! Deşi D.A. Sturdza ieşise de pe scena politică, liberalii deţineau poziţii solide. La 27 decembrie 1908 Ion I.C. Brătianu preluase conducerea guvernului, iar la 11 ianuarie 1909 prelua și conducerea Partidului Național Liberal. Susținut de noua generație de liberali, dar și de influenta „Ocultă” dirijată de Eugeniu Carada, Ionel Brătianu părea imposibil de urnit de la cârma ţării! Adversarii politici se dedau la cele mai complicate jocuri de culise pentru a-l discredita pe Ionel Brătianu în faţa lui Carol I şi a obţine, astfel, mult dorita guvernare.

Revista “Furnica”, în numărul său din 2 decembrie 1910, sintetiza astfel situaţia: “Toată lumea este preocupată şi pasionată, în momentul de faţă, de chestiunea: cine o să conducă, cu începerea noului an budgetar, carul Statului? Tot d. ionel Brătianu? Sau d. Petre Carp? Ori d. Take Ionescu?”. Într-adevăr, întrebarea “Take sau Petrache?” era pe buzele tuturor, dezlegarea venind pe 29 decembrie, când Petre P. Carp a fost desemnat prim-ministru!

Mutatis mutandis, ne întrebăm dacă azi, după mai bine de un secol, situaţia s-a schimbat esenţial? Sau suntem nevoiţi să spunem precum redactorii “Furnicii”: “Pentru noi este indiferent dacă în această cea mai gras plătită slujbă din România o să fie tocmit, de Vodă, Ionel, Take sau Petrake. Noi ştim din experienţă că oricine va sta pe capra carului Statului, tot de râpă o să ducă bietul Stat, tot cu oiştea-n gard o să dea mai curând sau mai târziu, mai ales că vizitii rămaşi neangajaţi de Vodă vor căuta, ca de obiceiu, să puie beţe-n roate vizitiului angajaz”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *