Cappadocia, sau Tăramul Cailor Frumoși, așa cum este cunoscută încă din Antichitate, reprezintă un loc aparte, în care istoria capătă înțelesuri complexe, prin suprapunerea a numeroase culturi și civilizații. Un teritoriu cu o suprafață de aproximativ 91.000 kilometri pătrați, această regiune a fost locuită, de-a lungul timpului, de hattieni, hitiți, frigieni, perși, romani, bizantini, selgiucizi […]
Autor: Vasile M. Demciuc
Pe sabia cu care s-a urcat Ali Erbaș (șeful Diyanet) semiluna este gravată de trei ori. Acestea semnifică: Uniunea turcilor într-un singur stat Turan Cucerirea pământului de către turci Uniunea islamului Pregătirile planificate au fost respectate cu sfințenie. Turcii au știut că toată lumea a fost cu ochii pe ei, moment important de a arăta […]
După transformarea Sfintei Sofia în moschee, urmează reinstaurarea Califatului?
iulie 14, 2020 Ionut CojocaruAnunțul oficial prin care s-a decis soarta Sfintei Sofia s-a întâmplat într-o zi de Vineri, 10 iulie, urmând ca practic tot într-o zi de Vineri, peste două săptămâni (24 iulie) Sfânta Sofia să redevină moschee. Sfânta Sofia a fost construită de creștini pentru creștini. Sute de ani a reprezentat unul dintre simbolurile creștinismului. A funcționat […]
În urmă cu aproape 25 de ani, mai precis în zilele de 22-24 mai 1996, la Bucureşti, în Palatul Parlamentului, se desfăşurau în prezenţa a numeroşi membri ai Academiei Române (Eugen Simion, vicepreşedinte al Academiei Române la acea vreme, Marius Sabin Peculea, secretarul general al Academiei Române, N.N. Constantinescu, fost secretar general al Academiei Române […]
Un moment decisiv al recunoașterii internaționale a Marii Uniri. Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920
aprilie 3, 2020 Prof.univ.dr. Gheorghe OnișoruAtunci când a luat decizia de a intra în Primul Război Mondial, în vara anului 1916, alături de puterile Antantei (Marea Britanie, Franța și Rusia), România a pus condiția ca la preconizata conferință de pace să-i fie recunoscute drepturile asupra Transilvaniei. La finele conflagrației, pe fondul prăbușirii Imperiului dualist austro-ungar, la 1 decembrie 1918 a […]
25 Martie – Ziua Națională a Greciei
martie 24, 2020 Apostol Patelakis, Institutul de Studii Balcanice, Salonic199 de ani de la începutul revoluției grecești de la 1821 Criza în care se afla Imperiul Otoman la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea a dat noi speranțe de eliberare a popoarelor din Balcani, aflate de secole sub apăsătorul jug otoman. Chiar dacă unele revolte și răscoale, de-a lungul timpului, au […]
Sakellaropoulou a fost aleasă președinte al Republicii Elene de Parlamentul Elen pe 20 ianuarie 2020, la propunerea premierului Kyriakos Mitsotakis, reunind voturile a 261 de deputați din cei 300. Această alegere a constituit, desigur, o mare surpriză pentru majoritatea grecilor, care cunoșteau puțin acest nume. Anterior au fost vehiculate numele altor doamne mult mai cunoscute […]
Textul este o parte din Laudatio scris de doamna prof. Eugenia ZGREABĂN de la Colegiul Național ,,Zinca Golescu” din Pitești la volumul Prin noi înșine! O istorie a partidului national liberal, realizat de Asociația noastră. De data aceasta am fost premiați de către Muzeul Județean Argeș. Mai jos un text și câteva fotografii: Dacă omul […]
Dorința implementării neo-otomanismului Turciei în statele din Balcani în special, se bazează pe religie, istorie și politică. Pierdea influenței și a rolului din peninsula balcanică nu poate fi uitat la Ankara și nici acceptat. Implicarea în Kosovo, Bosnia cât și parțial în celelalte state din regiune arată dorința de a recupera. Sub pretextul apropierii umanitare […]
Centenarul României Mari a fost un moment al timpului nostru care ne-a demonstrat că societatea este atât de divizată încât nu putem construi nici măcar cultural. Oricât s-ar strădui oamenii de bună credință, politicul îi blochează. Istoria, materia esențială din programa școlară, a fost ciuntită atât de des, încât mulți profesori de istorie nu mai […]
